Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a declarat, joi, că a propus cluburilor de fotbal și președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) interzicerea accesului galeriei echipei oaspete pe stadion, la derbiurile unde riscul de violență este mare.
Mihai Atănăsoaei a spus că propunerea vine ca încercare de a diminua violența în sportul românesc, atât pe stadioane, cât și în afara lor. Prefectul a precizat că s-a întâlnit cu președintele LPF, Dumitru Dragomir și că s-au gândit la demersuri pentru a crește siguranța cetățenilor în contextul meciurilor de fotbal, în special a derbiurilor.
Atănăsoaei a mai spus că a avut loc și o ședință, la care au participat reprezentanți ai forțelor de ordine și ai conducerilor cluburilor de fotbal, unde s-a discutat această propunere, susținută de LPF. Prefectul a precizat că reprezentanții cluburilor de fotbal au fost de acord, însă ulterior nu au mai venit la ședințele cu forțele de ordine, pentru a stabili modul cel mai bun de aplicare al măsurii. Atănăsoaei a spus că, în acest context, dacă măsura va fi adoptată, cluburile de fotbal vor trebui s-o aplice, chiar dacă nu participă la ședințe.
Propunerea nu prevede o regulă generală de organizare a meciurilor de fotbal, fiind vorba despre o măsură luată numai la derbiurile unde riscul de violență este mare. Astfel, autoritățile locale, împreună cu forțele de ordine, vor face o analiză de risc înaintea derbiurilor, pentru a stabili dacă galeria echipei oaspete va avea sau nu acces pe stadion.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER